top of page
Search
  • Writer's pictureAgerSafe

Informează-te. Pentru tine şi pentru cei dragi ţie.



SITUAŢII DE URGENŢĂ



Ce este situaţia de urgenţă?



Eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediului înconjurător, valorile materiale şi culturale importante iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

Ce sunt cutremurele de pământ?

Cutremurele de pământ sunt mişcări violente ale scoarţei terestre care pot provoca distrugerea unor imobile, avarierea instalaţiilor tehnologice şi utilităţilor publice precum şi victime omeneşti. În judeţul Brăila cutremurele de pământ din anii 1940,1977,1986,1990 şi 1991 au provocat pagube materiale iar în primele două cazuri prăbuşirea unor imobile şi victime.

REGULI MINIMALE PENTRU A-ŢI SALVA VIAŢA ÎN CAZUL PRODUCERII UNUI CUTREMUR

· păstrează-ţi calmul, nu intra în panică;

· închide sursele de foc;

· adăposteşte-te sub o grindă, toc de uşă, sub birou sau masă;

· nu fugi pe uşă, nu sări pe geam, nu alerga pe scări, nu utiliza liftul;

· dacă eşti pe stradă, deplasează-te cât mai departe de clădiri, fereşte-te de căderea tencuielilor, coşurilor, parapetelor, evită aglomeraţia, nu alerga;

· nu bloca străzile, lasă calea liberă pentru maşinile protecţiei civile, salvării, pompierilor;

· ascultă anunţurile posturilor de radio şi TV şi recomandările autorităţilor.

IMPORTANT Uneori cutremurul poate fi urmat de replici care pot fi la fel de severe sau mai puternice decât şocul iniţial.




CE TREBUIE SĂ FACI IMEDIAT DUPĂ CUTREMUR ?

· nu părăsi imediat locul în care te afli;

· circula încălţat;

· închide instalaţia de gaze şi electricitate;

· nu folosi foc deschis;

· dacă s-a declanşat un incendiu încearcă să-l stingi;

· anunţă serviciile speciale de intervenţie;

· acorda primul ajutor celor afectaţi;

· calmează persoanele intrate în panică sau speriate, în special copiii;

· după seism, părăseşte cu calm clădirea, fără a lua lucrurile inutile, verifică mai întâi scara şi drumul de ieşire;

· dă prioritate celor răniţi, copiilor, bătrânilor si femeilor;

· ajută echipele specializate de intervenţie, respectând dispoziţiile acestora.

Cum te pregăteşti acasă pentru cutremur ?

Discută cu familia despre cutremur şi un loc de întâlnire după cutremur, în aer liber şi nu departe de casă. Caută locul cel mai sigur din locuinţă: colţurile interioare ale pereţilor de rezistenţă, golurile de sub uşi, locurile de sub scheletul clădirii, mesele, paturile. Instruieşte copiii să se ascundă în aceste locuri. Verifică tavanele, acoperişul, coşurile, reţeaua electrică, ţevile de gaze. Ancorează mobila grea, dulapurile cu cărţi, în aşa fel ca în caz de cădere să nu blocheze ieşirea. Paturile din dor


mitoare trebuie să se afle departe de ferestre, oglinzi, poliţe cu cărţi. Ţine la îndemână trusa de prim – ajutor. Dacă iei regulat medicamente, pregăteşte rezerve. Pregăteşte un radio cu baterii, lanterna, chibrituri. Pune actele şi obiectele de preţ într-o geantă la îndemână.

Cum te pregăteşti la serviciu pentru cutremur ?

Repartizează obligaţii astfel ca toţi să ştie ce să facă ca să nu-i încurce pe alţii. Ţine clădirile în ordine, nu bloca coridoarele, scările. Verifică uşile, să se deschidă uşor şi repede. Este recomandabil să ai stingătoare, amplasate în locuri cunoscute şi să ştii să le utilizezi. Obişnuieşte-te să te gândeşti la protecţie şi atunci când te afli în altă locaţie (în concediu, la spectacole, în vizită).

Ce faci în timpul cutremurului ?

Cutremurul începe cu o vibraţie a suprafeţei terestre, care durează doar câteva secunde, cel mult 1 minut. Cât de mare ar fi frica, trebuie să-ţi păstrezi calmul. Luciditatea îţi aduce şanse mai multe să scapi nevătămat. Pericolul cel mai mare vine de la obiectele ce cad de deasupra ta. Nu striga. Nu alerga. Trebuie doar să alegi metoda adecvată de reacţie: fie părăseşti clădirea, fie ocupi unul din locur


ile mai puţin periculoase din interior. Dacă ieşi, părăseşte clădirea repede, dar atent. Nu te folosi de ascensor. Dacă te afli pe stradă, rămâi acolo, la distanţă de clădiri. Dacă te afli într-un automobil în mişcare, frânează uşor şi opreşte-te pe un loc deschis. Când cutremurul te surprinde în mijloacele de transport în comun, nu sparge geamurile, nu alerga spre uşă. Şoferii vor opri maşinile şi vor ţine uşile deschise. În locurile publice (magazin, cinematograf, restaurant) nu te speria dacă se întrerupe lumina, sună sirena, auzi spărgându-se geamuri sau ţipete de oameni.

Ce trebuie făcut după cutremur ?

Când cutremurul s-a terminat, probabil vei depista în jurul tău distrugeri şi sinistraţi. Ajută la înlăturarea urmărilor dând prioritate celor răniţi. Nu mişca răniţii grav dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar, până la acordarea de ajutor medical calificat. Participă la evacuarea sinistraţilor de sub dărâmături.

Informează poliţia despre posibile infracţiuni, persoane care răspândesc zvonuri. Nu încurca activitatea profesioniştilor. Nu bea apa din rezervoarele deschise până ce nu sunt controlate. La verificarea clădirilor foloseşte o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un taburet.



Ce faci dacă ai fost blocat de cutremur ?

Dacă ai fost surprins sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o incintă, fi calm, acordă prim ajutor celor răniţi. Varianta clasică de comunicare cu cei de afară, care vor concentra personal specializat şi aparate de ascultare ca să identifice locurile cu persoane blocate, este să baţi la intervale regulate cu un obiect tare în conducte sau în pereţii incintei, iar dacă ai stabilit contactul verbal, să furnizezi informaţiile cerute şi să ceri prim ajutor. La evacuare dă prioritate celor răniţi s


au copiilor, bătrânilor, femeilor, şi ascultă recomandările salvatorilor. Acordă-ţi primul ajutor, respiră uşor şi regulat, pregăteşte-te mintal pentru foame şi sete. Nu fuma, economiseşte oxigenul. Mişcă-te atent, ca să nu produci noi prăbuşiri. Orientează-te după mişcarea aerului. Trecând printr-un loc îngust, relaxează muşchii, lipeşte coatele de şolduri, împinge cu picioarele. Dacă cutremurul te-a acoperit cu pământ, încearcă să te întorci pe burtă, ca să uşurezi presiunea pe torace şi pe abdomen. Masează-ţi mâinile şi picioarele pentru a menţine circulaţia sângelui. Dacă apare setea, poţi pune în gură o pietricică netedă sau un colţ de tricou şi suge, respirând pe nas.

Cum scoţi o victimă de sub dărâmături ?

Înainte de toate, ia contact cu el. dacă este posibil, aprovizionează-l cu aer, apă, medicamente, până când momentul scoaterii e lipsit de riscuri. Pentru a-l scoate, scoate cu atenţie piatră cu piatră, ori sapă o trecere. Cel mai bine este de făcut o spărtură. Pentru aceasta nu alege locul unde s-au adunat pietre, pentru că ele pot să se răstoarne şi să îngreuneze lucrul. Întăreşte spărtura cu stinghii, grinzi, bare. În drum spre sinistrat ia tot ce poate împiedica scoaterea lui. Mai întâi se înlătură dărâmăturile mari, apoi cele mici. Sinistratului mai întâi i se eliberează capul şi partea de sus a corpului, apoi picioarele.


bottom of page